MUZEU ÎN AER LIBER

ÎN MEMORIA VICTIMELOR REPRESIUNILOR POLITICE

Amplasarea tematicii sculpturale în structura generală a conceptului muzeistic nu are numai o importanță simbolistică pentru vizitator. Realismul ideatic de sens a conținutului are o strânsă legătură cu etape foarte importante a existenței și culturii omenești, or „Familia” (denumirea primei sculpturi) reprezintă realismul unor trăiri autentice a fiecăruia din noi și în acest sens, sculptorul pune o primă „piatră de temelie” in impresia începătoare a vizitatorului muzeului. Aceasta impresie se produce și datorită faptului că vizitatorii încep cunoașterea cu muzeul chiar cu sculptura „Familia”.

În ordinea gândirii de început a vizitatorului muzeului se va înscrie și următoarea sculptură, pe care autorul a numit-o „Rugăciunea”. Sculptată de asemenea în piatra, sobră în expresia formelor de prezență tematică sculptura stimulează privitorului o percepție univocă a actului de rugăciune. Fără a oferi alte detalii de forme sculpturale, artistul „închide în sinea” figurativului abia deslușit de privire ca chip uman forța trăirii unui puternic sentiment interior care poate fi înțeles ca o rugăciune, ori lipsa înfățișării fizice, denominalizează individualitatea actului de rugăciune ridicând-ul la nivel de rugăciune a mulțimii. Este evident să înțelegem că ruga încifrată în piatră este totodată și o presimțire neliniștitoare prin depersonalizarea ființei care se roagă, or la ființa aceasta (în rugă) nu găsim însemnele unei înfățișări psihologizante, fapt care ridică la un general uman conceptul de rugă pe care îl vom percepe doar ca rugă al tuturor. Totodată mesajul artistic poate fi interpretat și ca o rugă a ultimei speranțe în presimțirea unui pericol sau dezastru inevitabil care, de fapt va fi clar reprezentat și expus în următoarea sculptură tematică.

„Despărțirea” reprezintă un conținut sculptural, care „încheie” structura ideatica a primului modul, oferind în continuare vizitatorului posibilitatea să cunoască, realitatea istorică încadrată în modulul numărul doi. Nominalizată sculptură, ultima încorporată în conceptul sculptural general al primului modul, este o „deschidere” (după modulul „gospodăria țărănească”) spre un tragism ce se anunță a fi de o durată reprezentativă istorică pe întreg parcursul vizitării muzeului. Fiind de asemenea realizată în piatră, sculptura reprezintă chipurile umane ale bărbatului și femeii, ambii amplasați compozițional în două poziții opuse prin despărțirea lor de stâlpul porții propriei case și gospodării, or stâlpul porții de la intrarea în propria gospodărie este o ultimă prezență fizică care indică despărțirea, detașarea de ceva esențial pentru propria libertate; - casă, masă, tradiție a unei vieți întregite. Fiind spate la spate, mâinile bărbatului și mâinile femeii se întind după spate, neajungând-se reciproc datorită stâlpului porții. Stâlpul de necuprins (de ei) este o ultimă speranță a nedespărțirii.


Întoarce-te