MUZEU ÎN AER LIBER

ÎN MEMORIA VICTIMELOR REPRESIUNILOR POLITICE

„Principiile” demenței bolșevice au ajuns la absurditate când au pornit să strămute din locurile de trai secular popoare întregi în rândul cărora băștinașii basarabeni au avut de pătimit partea lor de dezastru fizic și sufletesc fiind vânați prin listele întocmite și cu ajutorul trădătorilor locali. Fiind catalogați de aceiași criminali sovietici drept chiaburi, datorită puținei averi agonisite prin sudoarea frunții, oamenii harnici gospodari și familiile acestora în câteva rânduri au fost rupți de tot ce era mai scump pentru ei și duși la gara de trenuri. Încărcați în marfare, (vagoane pentru transportarea vitelor), basarabenii au fost impuși să apuce calea pribegiei. Numai la primul val de deportare din data de 12 spre 13 iunie, 1941 erau planificate pentru deportare 32423 de persoane. Aduși la gările feroviare, familiile erau despărțite în felul în care mamele copii și bătrânii erau rupți de tații și frații lor mai mari. Ambarcați și presați în vagoane pentru vite (câte 80-100 persoane), lăsați fără elementare condiții de supraviețuire au fost porniți spre Magadan, Colâma, Ircutsk, Norilsk, de asemenea au fost direcționați spre minele Donbasului și pustiul de stepă a Kazahstanului. Pe lungul drum al deportării (două, trei săptămâni), în condiții inumane au murit în primul rând copii și bătrânii fiind afectați de foame sete și boli, or teritoriile adiacente căilor ferate pe unde au trecut marfarele cu deportați și unde se opreau pe scurt timp au fost împânzite cu corpurile (neînhumate) fără suflare a deportaților.

Acest vagon marfar (pentru vite) va fi instalat în modulul 6 în calitate de simbol al chinurilor și morții deportaților pe lungul drum al pribegiei. Amplasat la zece metri de modulul precedent (groapa de var), vagonul în mărime naturală va reprezenta pe exterior și interior starea sufocantă și dispersată a copiilor, bătrânilor și femeilor, îngrămădiți, și presați toți într-un spațiu foarte limitat. Inscripțiile pe ambele părți ale vagonului reprezentau deportații drept țărani români care doresc să-și construiască o viață nouă, fugind de chiaburii români. Aceste inscripții vor fi reproduse în forma veridicității istorice pe ambele părți a vagonului. Tot în exteriorul vagonului vor fi amplasate santinele (mulaje), iar pe ferestruica îngustă a vagonului se vor vedea fețele istovite a copiilor și bătrânilor (mulaje). În interiorul vagonului va fi posibilă demonstrarea unor filme tematice legate de toate aspectele tragice a concetățenilor noștri în perioada dezastrului comunist. Vizitatorul va putea să se așeze pe scaune în interiorul vagonului pentru a viziona calvarul filmat de sovietici în acea perioadă (deportări, arestări, omoruri). Pe pereții vagonului (în interiorul acestuia), în afișare se vor prezenta mărturiile scrise a deportaților, mărturiile săptămânilor sufocante la margine de supraviețuire în vagoanele morții.

O altă mărturie va fi una auditivă, or mărturiile deportaților înregistrate (și în zilele noastre) vor veni ca o vie confesiune emotivă pentru vizitatorul muzeului. De asemenea, interiorul vagonului va dispune de lucruri si obiecte folosite de deportați în perioada parcurgerii drumului spre ocnele staliniste.

Aspectul conceptual istoric a acestui modul va marca ruptura fizică și spirituală de un trecut al tradiției și culturii de baștină a împlinirilor prin muncă și familie, prin speranțe și aspirații. „Vagonul marfar” va rămâne în continuarea conștiinței proprii a basarabeanului motivul unor triste amintiri a despărțirilor fără o certă speranță a revederilor, despărțiri reflectate și în folclorul tragic a acelor timpuri.


Întoarce-te